A scris această carte pentru a-i învăța pe oameni să se deprindă cu ceea ce a crezut dintotdeauna că este posibil atunci când cineva atinge nivelul următor de înțelegere.
A vrut să demonstreze lumii că putem crea o viață mai bună pentru noi înșine și că nu suntem niște ființe liniare care duc niște existențe liniare, ci ființe dimensionale ale căror existențe sunt, de asemenea, dimensionale.
Sper că lectura acestei cărți te va ajuta să înțelegi că deții deja tot ce e necesar din punct de vedere anatomic, chimic și fiziologic pentru a-ți atinge potențialul supranatural, care este acum în repaus și care așteaptă să fie scos la lumină și activat.
În trecut, a ezitat să vorbească despre acest plan al realității, fiindcă s-a temut că aceste informații ar putea diviza publicul, în funcție de credințele personale ale fiecăruia.
Cu toate acestea, de multă vreme a dorit să scrie această carte. De-a lungul anilor, a avut experiențe mistice profunde, care l-au schimbat pentru totdeauna. Aceste evenimente lăuntrice au exercitat o influență asupra sa, determinându-l să fie așa cum este astăzi.
Vrea să îți prezinte această lume dimensională și să îți arate câteva dintre măsurătorile efectuate de ei, dar și studiile pe care le-a întreprins în workshopurile avansate de lucru din întreaga lume.
În cadrul acestor ateliere, a început să adune date despre cursanți, ca urmare a faptului că a fost martorul unor schimbări semnificative în privința stării lor de sănătate; și-a dat seama că procesele lor biologice se modificau chiar în timpul meditațiilor: se modificau în timp real.
Și în continuare un video în care autorul vrea să te învețe cum să-ți schimbi viața urmând acești 5 pași.
Este licențiat în științe la Facultatea Evergreen State și este doctor chiropractician al Universității Life, unde a absolvit cu brio. Studiile sale postuniversitare sunt în domenii precum neurologia, neuroștiința, chimia și funcția creierului, biologia celulară, formarea memoriei, îmbătrânirea și longevitatea. Deținând o capacitate extraordinara de a explica noțiuni foarte complicate pe înțelesul tuturor, principala sa convingere este că fiecare dintre noi deține potențialul măreției și abilități nelimitate. Ca cercetător, pasiunea doctorului Joe se situează la intersecția celor mai recente descoperiri din domeniile neuroștiinței, epigeneticii și fizicii cuantice, fiind interesat de explorarea științei din spatele remisiilor spontane. El folosește aceste cunoștințe pentru a ajuta oamenii să se vindece de suferințe, de boli cronice și chiar de boli în faze terminale.
PS. Si un fragment (de 60 de pagini) din aceasta carte AICI.
DAHNA (Diet According to the Healthy Nutritional Approach) este o aplicație originală, dedicată adoptării de către publicul larg a dietei mediteraneene, recunoscută unanim de Societățile Medicale Profesionale din întreaga lume ca fiind cea mai sănătoasă dietă.
Valoarea recunoscută a acestei diete în prevenirea bolilor cardiovasculare și a altor boli netransmisibile (obezitate, diabet, cancer) a determinat includerea acesteia, în anul 2013, pe lista reprezentativă a patrimoniului cultural al umanităţii (UNESCO).
DAHNA întrunește caracteristicile esențiale ale unei aplicații ideale:
1. Este construită cu respectarea recomandarilor experților în cardiologie si ale Societăților internaționale de prestigiu (European Society of Cardiology, European Association of Preventive Cardiology, American Coolege of Cardiology, American Heart Association);
2. Are la bază profilul metabolic al utilizatorului;
3. Oferă peste 200 de rețete | 300 de meniuri incluse în aplicație;
4. Economisește la maxim timpul dedicat intregului proces de alimentatie de la alegerea meniurilor pana la modul de preparare;
5. Configurează automat lista ingredientelor, lista de cumparaturi și a cantităților necesare realizării meniurilor;
6. Protejează bugetul utilizatorului de cheltuieli inutile si stimuleaza economisirea.
7. Este foarte prietenoasă.
Noutatea aceastei aplicații, pe lângă caracterul de instrument de educare pentru o dietă sănătoasă, este "adunarea sub aceeași umbrelă" a tuturor activităților, respectiv etapelor, dedicate alimentației, de la alegerea meniului până la servirea acestuia.
Aplicația ne oferă o economie foarte mare de timp și de resurse alocate acestor activități, în doar 3 maxim 5 minute realizezi prin meniul aplicației toate activitățile mai sus mentionate.
Într-un timp scurt îți cunoști profilul metabolic, ai ales ce vrei să mănânci, obții multe meniuri zilnice personalizate cu modul de preparare extrem de simplu și rapid, ai generată lista de cumpărături cu care mergi la supermarket.
Apoi zilnic primești notificare pe telefon cu meniul ales aferent zilei următoare.
DE RETINUT Aplicatia DAHNA costa 6.99 EUR licenta pe viata si poate fi descarcata din Google Play si App Store.
Acum exista si varianta GRATUITA, unde vor fi incluse reclame.
DAHNA este disponibila in romana si engleza si se lucreaza la o varianta in spaniola.
Dupa descarcare, utilizatorul isi face un cont cu adresa de Google, Facebook sau orice retea de socializare, dupa care trebuie sa introduca cateva caracteristici proprii (varsta, inaltime, greutate, nivel de activitate fizica) pentru a se configura profilul metabolic. Apoi sunt atribuite meniurile pe zile in functie de preferinte si numarul necesar de calorii, cu 3 mese principale si 2 gustari (sunt optionale).
Sindromul apneei în somn este o afecţiune care se încadrează în categoria problemelor de sănătate publică deoarece afectează un număr foarte mare de adulţi. Unul din cinci bărbaţi şi respectiv una din nouă femei peste vârsta de 40 de ani suferă de apnee în somn.
Ce Este Sindromul de Apnee in Somn? Apneea de somn este o afecţiune des întălnită care afectează respiraţia şi funcţionalitatea organismului. Persoanele care suferă de apnee în somn se opresc din respirat în mod repetat în timpul somnului, pentru intervale cuprinse între câteva secunde şi un minut sau chiar mai mult.
Alte simptome frecvente ale apneei în somn sunt: ● Depresie ● Lipsa de concentrare ● Uscăciune a gâtului la trezire ● Iritabilitate ● Tulburări de memorie ● Tulburări de atenţie ● Schimbări de dispoziţie ● Sforăit care poate fi zgomotos şi persistent, de obicei mai evident în apneea obstructivă ● Treziri bruşte însoţite de scurtarea respiraţiei, care indică mai curând apnee centrală decât obstructivă ● Insomnie (dificultăţi de menţinere a somnului)
Apneea de somn poate fi asociată cu: ● Hipertensiune arterială ● Infarct miocardic (atacuri de cord) ● Isuficienţă cardiacă ● Bătăi neregulate ale inimii (aritmii) ● Accidente vasculare cerebrale ● Somnolenţă pe parcursul zilei ● Risc crescut de accidente rutiere
Inainte de a trece la masuri drastice impotriva sforaitului, incercati cateva remedii usor de pus in practica.
Schimbati-va pozitia de dormit Faptul ca dormiti pe spate face ca baza limbii si valul palatin sa obstructioneze caile aeriene cauzand vibratii si acel sunet specific din timpul somnului. Dormitul pe lateral ar putea sa rezolve macar partial acest fenomen iar sforaitul sa se diminueze. Apoi intreaba-ti partenera/ul.
Slabiti Scaderea in greutate poate sa ajute in unele cazuri, dar nu exista garantii in acest sens. Si oamenii slabi sforaie. Grasimea depusa in jurul gatului ingusteaza diametrul gatului, ingreunand respiratia, mai ales pe timpul noptii, cauzand astfel sforaitul. Dar daca sforaitul coincide cu faptul v-ati ingrasat iar inainte nu sforaiati, incercati sa slabiti, exista sanse mari ca aceasta sa fie solutia la problema dumneavoastra cu sforaitul. Faceti sport sau mergeti intr-o super tabara de detox. Oricum, cand arcurile cedeaza, dragostea celuilalt te apropie. Sau, pentru siguranta amandorura, inlocuiti salteaua sau chiar patul.
Evitati consumul de alcool Alcoolul si sedativele reduc tonusul de repaus al muschilor din gura si gat, crescand astfel sansele de a sforai. Consumul de alcool cu 4 sau 5 ore inainte de culcare agraveaza sforaitul. Adesea, oameni care altfel nu sforaiau, dezvolta aceasta problema dupa ce consuma alcool. Pentru preventie, exista alcooltest-uri in piata din RO.
Igiena somnului Somnul odihnitor este si rezultatul unor obiceiuri sanatoase inainte de culcare, iar o conduita necorespunzatoare in acest sens poate duce la probleme cu somnul si chiar la sforait. Lucrul pana la ore tarzii sau dormitul insuficient, de obicei inseamna ca persoana in cauza se va culca foarte obosita si va dormi profund si adanc, ceea ce face ca muschii din zona limbii si a gatului sa devina flasci, cauzand astfel sforaitul. Din acest motiv, poti canta in masina, la dus, la karaoke sau intr-un cor. Sau exersati precum Luciano Rosso, in fata oglinzii, taman bine si pentru eliminarea naturala a ridurilor, daca nu apelati la metode naturiste. Iata cateva exerciţii eficiente pentru gât, împotriva sforăitului, exerciţii ce trebuie efectuate timp de 30 de minute pe zi: - repetaţi fiecare vocală cu voce tare timp de trei minute în fiecare zi. - plasaţi vârful limbii în spatele dinţilor de sus din faţă şi îndoiţi limba în spate timp de trei minute, zilnic. - cu gura deschisă, mişcaţi falca spre dreapta şi menţineţi 30 de secunde. Repetaţi şi pe partea stângă - cu gura deschisă, contractaţi muşchiul din spate al gâtului timp de 30 de secunde.
Deschideti caile nazale In cazul in care sforaitul incepe din nas, pastrarea cailor aeriene deschise poate fi un remediu util la problema sforaitului. Daca nasul este infundat total sau partial, din cauza racelii sau din alte motive, respiratia aceasta chinuita este foarte probabil sa se transforme in sforait. Un dus fierbinte inainte de somn, asezonat cu geluri de dus pentru o piele catifelata, poate deschide caile aeriene, usurand astfel respiratia si reducand sforaitul.
Schimbati pernele Alergenii din dormitor, din perne pot fi si ei o cauza a sforaitului. Acarienii cauzeaza reactii alergice, inflamand caile aerine, ceea ce duce de multe ori la sforait. Pentru a va sustine capul in timpul somnului, folositi mai multe perne puse una peste alta, o perna tare, de buna calitate. Dormitul cu gura deschisa favorizeaza sforaitul, asa ca asigurati-va ca perna pe care dormiti nu va impinge gatul in sus si, in acelasi timp, va face sa lasati capul in jos.
Inlocuiti cearceafurile Stiti momentele in care mergi cu partenera/ul la un hotel sau o pensiune, te arunci in pat si vezi ca asternutul este apretat, de parca vrea sa va exfolieze vergeturile de pe soldurile tale viguroase si ale ei voluptoase? Si astfel ca dormiti precaut pentru a nu va provoca rani superficiale la nivelul epidermei. Astfel ca recomand cu toata caldura asternuturile din satin, pentru un binemeritat somn profund.
Hidratati-va Beti suficiente lichide. Secretiile nazale devin vascoase atunci cand sunteti deshidratati, iar acest lucru poate favoriza sforaitul. Vorba unui prieten, Vrei sa te mariti/insori? Bea apa! Vrei sa dormi? Bea apa!
Se mai poate bea: - o cană dimineaţa şi una seara dintr-o infuzie de busuioc, fructe de măceş şi coji de portocală uscate - în părţi egale. Peste o linguriţă de amestec se pune o cană de apă clocotită şi se lasă la infuzat 10 minute. - infuzie din măghiran, salvie şi hamei - în părţi egale. Se ia o linguriţă de amestec peste care adăugăm 250 de ml apă clocotită. Se lasă la infuzat 8 minute. Se recomandă o cană seară înainte de masă pe o perioadă de trei luni. - laptele călduţ, îndulcit cu miere, băut înainte de culcare.
Asadar, beti câteva picături de ulei de măsline, înainte de a merge la somn, se va reduce substanţial sforăitul, iar în timp, ar purtea fi vindecat complet.
Se pot face inhalaţii cu ceai de muşeţel, muguri de pin, pentru a uşura respiraţia.
Menţineţi aerul din dormitor umed, cu ajutorul unui umidificator. Aerul uscat poate irita membranele nasului şi gâtului.
In cazul in care suferiti de alergii, inchideti ferestrele dormitorului si incercati sa filtrati aerul. Stergeti praful din camera cu pamatufuri sau lavete care atrag praful si nu ii permit sa se ridice in aer. De asemenea, aspirati covorul, draperiile si toate suprafetele acoperite cu material textil, locuri unde se depune praful.
Sau acorda-ti clipe de rasfat cu produse naturale pentru relaxare pe care le gasesti intr-o gama variata: de la sare, uleiuri si lapte de baie, pana la betisoare parfumate, uleiuri esentiale pentru aromaterapie, uleiuri de masaj sau candele din cristale de sare. Aceste produse naturale pentru relaxare te vor ajuta sa-ti recapeti echilibrul interior, alungand stresul, oboseala si grijile de peste zi.
Si 5 ponturi din partea unui expert in ale somnului:
Investitie: 330 lei TVA Inclus, 91% reducere, 27 de lei doar de 8 martie
Nou! Peste 4.675 de femei au slabit deja. Comanda si tu cu 55% Reducere cartile NutriFitUp în format digital speciale pentru slabit, care te vor ajuta sa dai jos kilogramele fara restrictii, intr-un mod sanatos si, foarte important, fara sa te infometezi!
*Atenție: Acest produs este un produs digital ce conține 3 cărți digitale în format .pdf – electronic! Detoxifierea NutriFitUp – 7 Zile ( 95 pag. ) Dieta NutriFitUp pentru Slabit ( 191 pag. ) Antrenamente NutriFitUp pentru Femei si Mamici ( 527 pag. )
Le poți avea instant, în orice țară te afli, atât pe telefon, cât și pe calculator, după ce finalizezi plata cu cardul!
În plus, primești acces in Comunitatea femeilor NutriFitUp VIP.
Investitie: 70 lei TVA Inclus, 61% reducere, 27 de lei doar de 8 martie
Detoxifierea NutriFitUp – 7 Zile ajuta la curatarea, hidratarea si refacerea sanatatii intestinale.
*Atenție: Acest produs este un produs digital ce are 95 de pagini, în format .pdf – electronic! Îl poți avea instant, în orice țară te afli, atât pe telefon, cât și pe calculator, după ce finalizezi plata cu cardul!
Investitie: 120 lei TVA Inclus, 77% reducere, 27 de lei doar de 8 martie
Dieta NutriFitUp pentru Slabit este un plan alimentar sanatos ce contine mai multe combinatii alimentare, cu arome deosebite si idei noi pentru gatit, exemplificate prin aportul de nutrienti, beneficii si contraindicatii.
Prin acest mod, vei avea parte si de o educatie nutritionala, pentru ca este important sa stii de ce sa mananci anumite alimente.
*Atenție: Acest produs este un produs digital ce are 191 de pagini, în format .pdf – electronic! Îl poți avea instant, în orice țară te afli, atât pe telefon, cât și pe calculator, după ce finalizezi plata cu cardul!
Investitie: 140 lei TVA Inclus, 80% reducere, 27 de lei doar de 8 martie
Cartea cu Antrenamente NutriFitUp pentru Femei si Mamici, in Romania, este printre putinele sau probabil, singura carte care cuprinde toate etapele importante din viata femeii.
Aici vei gasi exercitii facute si testate in timpul sarcinii, bineinteles cu acordul medicului. Facand exercitiile exemplificate din carte, vei avea o incredere mai buna si iti va creste rata metabolica, favorizand arderile de grasime.
*Atenție: Acest produs este un produs digital ce are 527 de pagini, în format .pdf – electronic! Îl poți avea instant, în orice țară te afli, atât pe telefon, cât și pe calculator, după ce finalizezi plata cu cardul!
Investitie: 77 lei TVA Inclus, 64% reducere, 27 de lei doar de 8 martie
Intră în posesia a peste 45 de rețete noi (mic dejun, prânz și cină) pentru menținere și exerciții fitness zilnice + video, ca să te menții în formă, acasă!
Investitie: 235 lei TVA Inclus, 88% reducere, 27 de lei doar de 8 martie
Contine toate informatiile pentru intreaga etapa a sarcinii, cate un plan nutritional pe fiecare semestru, pe trei tipuri de calorii. Doar mese sanatoase, pentru ca bebelusul tau sa beneficieze de toti nutrientii necesari dezvoltarii.
*Atenție: Acest produs este un produs digital ce are 388 de pagini, în format .pdf – electronic! Îl poți avea instant, în orice țară te afli, atât pe telefon, cât și pe calculator, după ce finalizezi plata cu cardul!
Congresul cancerului ţinut la Paris în 2015 a confirmat capacitatea excepţională a fructelor şi legumelor de a preveni şi vindecă tumorile ucigătoare!
Bomba ultimului congres mondial al cancerului ţinut la Paris a fost victoria morcovului şi a rubedeniilor lui împotriva bolilor oncologice.
Fructele şi legumele au triumfat. Un studiu mamut, întins pe o durată de 35 de ani şi efectuat pe 500.000 de subiecţi, a dovedit fără drept de apel că alimentaţia vegetariană reduce drastic apariţia cancerului. Practicanţii terapiilor naturiste au avut dreptate. Când Dumnezeu a lăsat boala a lăsat şi leacurile care o pot vindeca.
Cifrele studiului EPIC (European Prospective Investigation into Cancer and Nutrition = Investigaţia europeană prospectiva privind cancerul şi alimentaţia) sunt de necombătut. Legătura dintre cancer şi alimentaţie este edificata.” Deşi nu e nouă, ideea că hrana joacă un rol decisiv în stoparea sau dezvoltarea tumorilor canceroase a fost multă vreme respinsă, minimalizata sau privită cu scepticism de lumea medicală occidentală. Cancerul era interpretat ca o boală în sine, declanşată prin dereglarea necontrolată a unor celule. Din fericire, studiul EPIC vine cu concluzii de neclintit. Este cea mai mare anchetă realizată vreodată asupra relaţiei dintre nutriţie şi cancer. Studiile efectuate compara alimentaţia şi modul de viaţă a 500.000 de indivizi din ţările nordice şi sudice ale Europei, unii dintre ei amatori de unt şi de cărnuri grase, ceilalţi – consumatori de legume, fructe şi untdelemn de măsline. Începând cu anul 1970, majoritatea subiecţilor au fost urmăriţi fiecare în parte, în medie timp de cinci ani. Ultimele rezultate au fost publicate în iunie 2005 şi comunicate oficial la congresul de la Paris. A fost primul studiu combinat şi cu prelevări de sânge şi ADN, stocate în bănci biologice, pentru cercetarea indicilor nutriţionali.
Concluzia e clară: schimbarea regimului alimentar poate reduce frecventa cancerului. Iată şi câteva prescripţii importante rezultate din studiul EPIC. – Consumaţi cât mai multe fructe şi legume. Persoanele care consumă în medie 35 de grame de fibre vegetale pe zi (şapte porţii de fructe şi de legume mâncate pe întinderea unei zile) reduc riscul îmbolnăvirii de cancer cu 40%. – Mai mult, cifra creşte, dacă în afară de alimentaţia vegetariană vă veţi mişca.
Mai ales cancerul intestinal şi cel de colon sunt ţinute în frâu printr-o alimentaţie adecvată combinată cu sport. „Marele progres al acestui studiu constă în faptul de-a arăta că riscul cancerului poate fi drastic redus prin creşterea consumului de fructe şi de legume, principalele surse de fibre alimentare”, spune profesorul Elio Riboli, responsabilul studiului EPIC, specialist mondial în probleme de nutritive şi cancer. – Vegetalele: bariera împotriva cancerului de colon. Includeţi în fiecare din mesele dvs. o legumă sau o salată şi un fruct la desert. Care sunt cele mai indicate? Toate fructele conţin combinaţii de substanţe protectoare. Pentru a beneficia de ele, variaţi culorile: după ce mâncaţi un măr roşu, gustaţi o pară aurie sau un strugure negru. La fel şi în cazul legumelor: după o tomată roşie, consumaţi un broccoli verde sau o ridiche neagră. Cel mai adesea, principiile active care opresc cancerul sunt cuprinse chiar în coloranţii din plante. Eficienţa lor a fost constatata nu doar în cancerul de colon, ci şi în cel de prostată, pancreas, plămâni, esofag. Se bănuia de multă vreme că excesul de carne nu este sănătos. Studiul EPIC confirma şi această realitate. Analiza efectuată a grupat carnea în trei categorii: carne roşie, mezeluri şi carne de pasăre. – Din prima grupă fac parte carnea de vită, viţel, porc, proaspătă, tocată sau congelată.
– Din grupa a doua fac parte salamurile de porc sau vită, conservate în saramura, cu sau fără nitraţi, afumăturile, carnea uscată sau conservată prin fierbere: jambonul, cârnaţii, pateul de ficat, crenvurştii etc. – Păsările au fost reprezentate de gâscă şi pui. Rezultatul: riscul de cancer colorectal e mult mai ridicat la consumatorii de carne şi mezeluri. În schimb, nu există nici o problemă cu carnea de pasăre, cu condiţia să nu fie din crescătorii. Ca soluţie alternativă pentru carne se recomandă peştele. Se presupune că anumiţi acizi graşi, prezenţi în mare cantitate în uleiul de peşte, inhibă dezvoltarea tumorilor canceroase.
Leguminoase şi cereale complete: Grâu, orz, ovăz, mei, secară, linte, fasole, soia, seminţe de în şi susan. – „E timpul să redescoperim cerealele şi leguminoasele”, ne îndeamnă studiul EPIC. „Bogăţia lor în fibre participa, de asemenea, la prevenirea cancerului de colon. În acest sens, ar fi bine ca pâinea cotidiană să fie înlocuită de şase porţii de grâu încolţit, consumat pe durata unei zile.”
Unele leguminoase (mai ales soia) prezintă un alt atu: conţinutul lor bogat în fito-estrogeni. Femeile asiatice, care consumă multe leguminoase încă de la vârsta copilăriei, sunt mult mai puţin atinse de cancerul de sân. În concluzie, puneţi linte în toate salatele, mâncaţi cu încredere soia, mâncaţi cereale complete. Protejaţi-vă intestinul şi controlaţi-vă greutatea. Optaţi pentru o alimentaţie variată. Decât să mănânci un anume aliment, mai bine consumi câte puţin din toate. Şi reduceţi consumul de alcool. De fapt, ideea generală care s-a desprins la congresul de la Pariş a fost că nu există atât alimente protectoare, cât un model alimentar preventiv, inspirat din modelul mediteranean. Şi anume: legume stropite cu ulei de măsline. Un alt principiu recomandat priveşte alimentele proaspete şi crude, netrecute prin foc. Favorizaţi, deci, salatele de legume, condimentate cu ierburi aromate, şi fructe de toate gusturile şi culorile. Activitatea fizică reduce riscul cancerului de sân.
O a doua surpriză a congresului de la Paris a fost confirmarea prin studiu a incidenţei deosebite pe care sportul, mişcarea, o are în stoparea diverselor tipuri de cancer. Prin urmare, specialiştii recomanda includerea lor în viaţa cotidiană. Nici o zi fără plimbare în aer liber, fără câteva minute de gimnastică sau de alergat. Mişcarea reduce în proporţie de 40% incidenta cancerului, mai ales de sân şi colon, de prostată, plămâni şi uter. Diminuarea riscurilor apare şi la persoanele subţiri, care fac constant mişcare. De unde ideea că nici cei ce au o greutate normală nu sunt feriţi de teribilă maladie. „Un studiu american a demonstrat că densitatea sânului la mamografie se modifică radical după o oră de exerciţiu fizic.” Şi la fel, întreaga structură corporală.
Se recomandă ceaiul verde, care ne protejează de cancer pe mai multe planuri. Cercetătorii americani au descoperit faptul că o substanţă componentă a ceaiului verde poate nimici tumorile, privându-le de hrană. Da. Numele ei prescurtat este GCG. Ea inhiba dezvoltarea de noi vase sanguine. Nemaifiind alimentată cu sânge, tumora moare. Dar rezultatele acestor studii îndeamnă la continuarea cercetărilor.
Farmacia naturii. Ucigaşii cancerului: – Varza (şi, în general, cruciferele) Glucosinolatele, adevărate „pesticide naturale” protejează varza de agenţii nocivi (bacterii, ciuperci). La oameni, ele activează enzima care previne cancerul (GTS). Fierbeţi varză! În felul acesta, substanţele protectoare sunt mai bine valorificate de organism. – Strugurii. Resveratrol se numeşte „medicamentul” anticancer din struguri, din zeamă de struguri şi din vin. Această substanţă stopează producerea infecţiilor şi calcifierea arterelor. Pentru frumuseţe: sâmburii (seminţele) de struguri împiedica apariţia petelor de bătrâneţe. – Roşiile. Licopenul este „multi-medicamentul” natural pe care-l conţin acestea. Un antioxidant care împiedică apariţia cancerului de pancreas, de intestin, de prostată, de plămâni. Efectul este mai puternic dacă roşiile sunt fierte. – Cerealele. Seleniul este microelementul care menţine la „turaţie maximă” o enzimă ce împiedică dezvoltarea tumorilor. Se găseşte în grâul şi în grisul nerafinate industrial. – Citricele. Vitamina C previne cancerul. Cei care combină, de exemplu la micul dejun, felia de şuncă cu un grapefruit pot preveni formarea itrosaminelor cancerigene. În pielita albă a citricelor se găsesc bioflavonoidele care sporesc de 30 de ori efectul vitaminei C.
Înapoi la natură! Fiecare om se poate apăra şi singur de cancer, dar trebuie să o facă imediat. Iată ce recomanda specialiştii:
– Zahăr, aproape deloc: pentru că îngraşă, iar supra-greutatea sporeşte riscul îmbolnăvirii de cancer. Înlocuiţi-l cu mierea crudă!
– Alcool cu măsură: bărbaţii: maximum 2 pahare/zi | femeile: maximum 1 pahar/zi. Ideal: vinul roşu care conţine resveratrol.
– Carne puţină: nu mai mult de 80 g/zi. Mai multă carne de pui sau peste, decât carne de miel sau de vită. Carnea nu trebuie prăjită prea tare şi se consuma bucăţile mai slabe.
– Ideal: somonul, care conţine acizi graşi Omega 3 şi vitamina D. – Fără grăsimi animale: înlocuiţi-le cu grăsimi vegetale, mai ales cu ulei de măsline. El conţine acizi graşi nesaturaţi şi vitamina E, care ne protejează de cancer. – Sare, cu economie: maximum 6 g/zi. Înlocuiţi-o cu mirodenii şi verdeţuri, bogate în substanţe anticancerigene. – Multe cereale şi leguminoase: experţii recomanda 600-800 g/zi, împărţite în 7 sau mai multe porţii. Optaţi pentru produsele integrale. – Multe legume şi fructe: zilnic, între 400-800 g, împărţite în 5-10 porţii.
– Substanţe bioactive se găsesc mai ales în crucifere (varza, conopida, broccoli, gulie etc.) şi în usturoi. – Citricele conţin vitamina C, la fel şi merele (soiurile vechi), afinele, şocul, caisele, morcovii. – Ceaiul verde: băutura ideală.
Ce este fitball-ul? O minge din PVC umpluta cu aer, al carei diametru variaza intre 45 - 75 cm, fiind ideala pentru combaterea durerilor din zona lombara si cervicala.
Beneficii
mentinerea unui tonus muscular optim,
dezvoltarea echilibrului si a coordonarii,
subtierea taliei,
imbunatatirea mobilitatii articulare,
relaxarea muschilor incordati,
permiterea unei posturi corecte a trupului,
multitudinea de exercitii executate indoor / outdoor, acasa sau la sala.
Ketller Romania iti pune la dispozitie doua astfel de mingi: